sâmbătă, 14 ianuarie 2012

MISTERIOSUL AN - 2012 -

Incredibil ce repede trece timpul!

Acum scriam despre anul 2011 si iata ca deja suntem in 2012.
Desi a trecut foarte repede, anul 2011 a fost unul bun, am avut destule satisfactii pe plan profesional si speram ca si acesta sa fie cel putin la fel de bun.

Spuneam despre 2012 ca este un an controversat si ne sperie mai mult sau mai putin, asa cum spuneau anumite zvonuri, mai ales spre sfarsit.
Eu cred insa ca totul depinde numai de noi,de fiecare in parte de tot ceea ce facem si de valoarea pe care vrem sa o dam vietii noastre.
Asa ca haideti sa fim optimisti,sa vedem partea frumoasa a lucrurilor, sa vedem partea plina a paharului cum ii place sa spuna sotului meu Virgil.
Citeam un superb articol, care chiar ma reprezinta si pe care am sa-l postez aici:
" Ceea ce vă propun pentru acest an ca demers global este să vă îndepărtați de panica generală, ce tinde să fie ca focul aprins; pe măsură ce o hrănești, se întinde, se extinde și decimează. Orice s-ar întâmpla în jurul nostru, avem opțiunea de a privi ceea ce vrem mai mult decât ceea ce nu vrem. Avem opțiunea de a lua partea bună a fiecărei situații; asta nu-i o soluție omenească obișnuită, dar este una spirituală, ale cărei efecte nu întârzie niciodată să se arate. O simplă durere de cap azi ne face conștienți de starea de bine pe care o avem ieri, dar pe care o vedeam ca pe una rea atunci. În mod asemănător, starea noastră de azi, oricare ar fi ea, e mai bună decât multe altele din trecut și mai bună decât a altora. Totul este să exersăm gândirea comparativă și să ne convingem pe noi înșine că totul este bine. În felul acesta evităm să curgem în câmpurile de atracție ale crizei, ale răului, în câmpurile panicii și ale unor evenimente nefericite.
Ceea ce vrem să vedem în lume devine lumea noastră. Anul ce vine va fi precum îl construim în interior, precum îl percepem. Ceea ce vedem a fi real este întotdeauna o frîntură de real. Așa cum de la fiecare alt etaj al unei clădiri putem vedea frânturi diferite ale aceluiași cartier, de la etajele cele mai frumoase ale minții noastre putem vedea ceea ce alegem să vedem. Să fim atenți la lucrurile bune este o alegere. Să ne gîndim mai puțin la lucrurile neplăcute și să întârziem asupra celor ce ne stimulează inima, mintea, creativitatea și calitățile ne va duce către un an 2012 pe care-l vom iubi și despre care vom spune în decembrie că ”a fost minunat”.
Vă doresc un an minunat, un an în care lumina conștienței și a conștiinței înalte vă umple și vă însoțește la tot pasul."
sursa
http://mariatimuc.blogspot.com/

2 comentarii: